1. Conţinut
  2. Navigare
  3. Alte conţinuturi
  4. Navigare meta
  5. Caută
  6. Alege din 30 de limbi


 

Politică | 27.07.2010

WikiLeaks şi detabuizarea războiului din Afganistan

 

Publicarea celor aproape 92.000 de documente secrete militare americane despre situaţia din Afganistan aduce un plus de claritate şi asprime imaginii despre un război purtat undeva, departe. În fapt, lucrurile nu s-au schimbat prea tare, odată cu aceste dezvăluiri. Renaşte, în schimb, nevoia unei dezbateri oneste cu privire la prezenţa militară în Afganistan. Un comentariu DW semnat de Bernd Riegert.

 

Pornim de la premisa că documentele publicate de WikiLeaks pe internet sunt autentice. O precizare necesară, căci autenticitatea ştirilor şi rapoartelor secrete ar putea fi pusă, desigur, la îndoială, cât timp cei în măsură refuză să se pronunţe. Există, însă, destui interesaţi să relativizeze subiectul.

În contextul propus, putem privi evoluţiile din Afganistan prin prisma câtorva certitudini. Preţul războiului purtat, în Afganistan, cu teroriştii, talibanii şi insurgenţii este, pentru aliaţii conduşi de Statele Unite, mai scump decât s-a crezut. Talibanii sunt mai puternici şi mai bine înarmaţi decât se presupunea. Trupe speciale vânează lideri talibani şi baroni ai drogurilor cu scopul declarat de a-i captura sau chiar ucide. Autorităţile afgane, poliţia locală şi armata sunt pline de incapabili, corupţi şi trădători. Serviciul secret pakistanez susţine talibanii.

Să fim oneşti - cât secret se dezvăluie prin aceste observaţii? Se ştia. De-acum, în schimb, devin adevăruri frustrante. Avantajul rostirii lor este că împing spre o nouă dezbatere. În epoca atoateştiutoarei maşinării numite Internet, care acceptă orice şi pătrunde oriunde, tăinuirile şi doselile se dovedesc, mai devreme sau mai târziu, inutile.

Evident că fiecare dintre partenerii Statelor Unite îşi vor pune întrebări legate de natura mandatului pe care îl au acolo. Cum va trebui să reacţioneze armata federală germană la ameninţările crescânde din zona Kunduz şi din nordul Afganistanului? Să se retragă rapid sau să dea un plus de consistenţă trupelor şi mandatului? Ministrul federal de Externe Guido Westerwelle va trebui să accepte şi să explice Parlamentului că termenul 2014 pentru retragerea din Afganistan este o iluzie. Dacă Germania va rămâne angajată alături de Statele Unite, atunci va trebui acceptată implicit şi participarea la un război deschis pentru lichidarea teroriştilor şi talibanilor. Pentru aceasta, militarilor germani le sunt necesare limpezime morală şi adevăr - pe care numai o redefinire parlamentară a strategiei le poate oferi. Discuţiile de complezenţă, ironiile politice şi tergiversarea nu mai sunt opţiuni valabile pentru sesiunea de toamnă a Bundestagului.

Documentele WikiLeaks mai demonstrează că episodul în care militari germani au ucis civili este unul dintre multe alte sute de astfel de episoade. E trist că există victime în rândul populaţiei în acest război - dar la fel de adevărat este că majoritatea mor în atentate puse la cale de talibani şi insurgenţi. E cât se poate de corect să le dăm dreptate celor ce reclamă că războiul din Afganistan este murdar. Dar există războaie curate? Trupele speciale americane sunt în teren pentru a lichida liderii periculoşi. Alternativa ar fi ocuparea fiecărei bucăţi din suprafaţa Afganistanului şi bombardarea întregului teritoriu. Ceea ce e imposibil şi inimaginabil.

Afganistanul, se va spune zilele acestea, reluând o mai veche remarcă, nu poate fi pacificat. Alternativa este retragerea. Este retragerea, însă, o alternativă? Ar rămâne în urmă un câmp deschis pentru reinstalarea unui regim radical, nelegitim şi susţinător al terorismului.

Autor: Bernd Riegert/CŞ
Redactor: Robert Schwartz

 
 

Feedback »Trimite »Tipăreşte »

Alte titluri

 
Marchează articolul


 
DW - Romania

Te asteapta acum si pe Facebook

Radio la purtător!

Puteţi asculta magazinele informative DW oriunde şi oricând!

DW-TV EUROPE live

Journal

We're sorry, due to legal issues this content can not be transmitted as live stream.

If you are inside the United States, it is still possible for you to enjoy DW-TV. For more information, please click here.

DW Radio

DW zilnic On-Demand!

Partener DW
Partener DW